ROMÂNIMEA

Despre autor

Vasile Şoimaru

Vasile Şoimaru

Iniţiator şi coordonator al proiectului „Românii din jurul României”

Economist, conferențiar universitar doctor, publicist, maestru fotograf, Vasile Şoimaru este iniţiator şi coordonator al proiectului „Românii din jurul României”. Este cofondator al Academiei de Studii Economice de la Chişinău, ASEM și unul dintre cei 277 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, fiind deputat în parlamentul Republicii Moldova în legislaturile 1990-1994 și 1998-2001. Anul 2021 l-a adus pentru a treia oară în Parlamentul de la Chișinău, ca susținător al drumului proeuropean al țării sale.

Dintre volumele pe care le semnează ca autor și coautor, reținem „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare” (de altfel, a ridicat prima cruce în memoria ostaşilor români căzuţi la Cotul Donului), „Neamul Șoimăreștilor, 500 de ani de istorie”, „Dimitrie Gusti și colaboratorii. Cornova 1931”, „Românii din jurul României”, monografie etnofotografică premiată de Academia Română (premiul „Henri H. Stahl”, 2013), un document unic, concretizare a cercetării sale științifice prin românime, ce definește, între altele, o imagine integrală a românilor autohtoni în țările din jurul României (Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova), peste care au trecut vremuri, regimuri politice, organizări administrativ-teritoriale diverse, dictate de interesele politico-economice globale de moment. În timp ce un „răsad” peste Ocean, satul Boian din Canada, face dovada solidarității locuitorilor unei așezări tradiționale, care pot învinge, prin habitatul-enclavă, secolele, care dispersează. Și asemenea răsaduri a întâlnit de la țărmul Mării Baltice până în Kazahstan și din Italia la Istanbul, prin tot sud-estul Europei.